Omulețul Palme d`Or mai primește o palmă

Nu toată lumea ia premii la Cannes sau la Berlin în cinematografia românească. Și nu toți sunt regizori. Există actori, producători, scenariști, directori de imagine, monteuri, sunetiști, scenografi, compozitori, artiști ai machiajului pentru care premiile Gopo sunt visul și răsplata muncii lor, de multe ori de înaltă calitate, adunată într-un film.

Pentru toți concurenții înscriși anul acesta în competiția omuleților de aur, prezența ultimului film al lui Cristian Mungiu ar fi fost o onoare. Fiecare statuetă, la orice categorie, ar fi cântărit mai greu, ar fi fost mai strălucitoare, cu Mungiu în concurs.

Dincolo de câștigători și învinși, festivitatea premiilor Gopo înseamnă un moment împreună al breslei cinematografice din România. O seară în care creatorii români de cinema sunt vizibili și în ochii românilor, nu numai ai străinilor. Este un neprost obicei, care se opune destrămării breslei cineaștilor, fapt întâmplat, de pildă, cu cea a jurnaliștilor, care nu mai au o organizație profesională reprezentativă, nu mai au premii anuale, nu mai nasc tradiție, prestând fiecare pentru sine la locul de muncă.

Domnul Mungiu a dorit ca filmul său, premiat la Cannes, nu numai să nu fie înscris în concursul premiilor Gopo, dar să nu fie nici măcar pomenit, la nicio categorie, în nicio situație legată de această manifestare.

Ca și cum n-ar exista.

Gestul d-sale nu vine din senin. În primăvara anului trecut, a refuzat să arate „După forme de relief” (îi spun așa ca să respect dorința d-lui Mungiu) la TIFF, importantul festival cinematografic al Clujului și Sibiului, aflat pe harta internațională a filmului. În schimb, l-a adus toamna, în festivalul său „Les films de Cannes à Bucarest”, numai, firește, alături de pelicule străine.

Producătorilor emisiunii CineTePrinde, pe care o realizez la ProCinema și în care au fost prezentate, de-a lungul anilor, numai filme de nivel înalt ale cinematografiei mondiale și românești, le-a ieșit părul prin căciulă până când au obținut de la compania d-lui Mungiu dreptul de difuzare pentru „Occident”, „4,3,2″ și „Amintiri din epoca de aur”, iar pentru „După forme de relief” cu care, firesc, voiam să rotunjesc integrala Mungiu, nu-l au nici astăzi. Cu ce l-o fi supărat pe dl Mungiu prezentarea filmului său celor aproape 100.000 de telespectatori români ai emisiunii de la ProCinema? Nu știu.

Și acum, disprețul afișat pentru premiile Gopo – de fapt pentru ceilalți cineaști români care au lansat filme anul trecut. Dl. Mungiu Mondialu e un boier internațional, nu se amestecă el cu rândașii români.

Nici măcar original nu este dl Palme d`Or, nu face decât să copieze atitudinea de anul trecut a d-lui Un Certain Regard, Cristi Puiu, cu al său „Aurora”, față de cinematografia românească pentru români.

Ajungi să te întrebi cine urmează să dea cu tifla la anul, Corneliu Porumboiu cu foarte interesantul și dificilul său nou film aproape terminat, dacă mai ia un premiu pe-afară? Nu, nu cred că Porumboiu s-ar gândi vreodată să fie arogant și disprețuitor, nu toți cineaștii români de marcă au un caracter de duzină.

Bineînțeles, este dreptul incontestabil al d-lui Mungiu de a proceda așa.

Bineînțeles că „După forme de relief” este, așa cum mi-am exprimat opinia în scris, un film deosebit de valoros, de referință pentru cinematografia românească, și ar fi luat cu siguranță nu doar un premiu Gopo – n-ar fi fost bine să le vedem și noi, nu doar Cannes-ul, pe Cosmina Stratan și Cristina Flutur, încununate cu lauri, la ele acasă? Nu, zice dl Mungiu.

Dar dacă s-ar fi repetat situația de anul trecut, când, împotriva voinței violent exprimate de dl Puiu, „Aurora” a fost nominalizată și premiată în absență, mânjind cu penibil festivalul cinematografiei românești, mi-aș fi dat fără să ezit demisia din juriul de nominalizare din care am făcut parte anul acesta.

Lipsa lui, totuși, „După dealuri” doare. Ceea ce nu înseamnă că nu există realizări de excepție în această selecție Gopo.

Prin urmare, n-am a mai spune despre palma dată de dl Mungiu omulețului Gopo, pe lângă Palme d`Or primită de acesta în 1957, decât: „Al lui să fie păcatul”.